In Viteza

Un articol excelent. Scris de nimeni alta decat de Aurora Liiceanu:


''Cine mai asteapta astazi? Cine mai “face” rabdare”?

Epoca noastra, se spune, ne obliga sa traim “scurt”, sa dorim repede, sa renuntam repede, sa schimbam repede, indiferent ce. Culoarea parului, hainele, slujba, casa, prietenii, iubitii sau iubitele. Trairile sant scurte, indiferent daca sant de tristete sau de bucurie. Totul curge repede. Timpii psihologici s-au schimbat. si, totusi, chiar daca cineva intra in acesta cursa a timpului, aud ca undeva, ceva din ei, un fel de alt eu, ramane fidel unei iubiri, traind mai departe, ca si cand acea iubire, regret sau dorinta, ramane inchisa intr-o caseta a carei cheie n-o are nimeni, ci doar cel care stie de caseta.

Exista Penelope, dar si Penelopi


Unele femei au o iubire de cursa lunga. Ele asteapta, ca si Penelopa, pe cel iubit timp indelungat. Mitul Penelopei ne spune ca cine are rabdare si asteapta este rasplatit si ca femeile au vocatia asteptarii.

Unele feministe sustin ca feminitatea s-a format prin cusut; ca femeile au cusut dintotdeauna, au stat cu ochii pe cusatura, asteptand, tesand si cu mana, dar si in cap. Au tesut ate, au tesut ganduri, sperante, visuri, dorinte.

Dar exista si Penelopi. In cartea lui Gabriel Garcia Marquez, “Dragostea in vremea holerei” (El amor en los tiempos del colera, 1985), Florentino Ariza se indragosteste de frumoasa Fermina Daza in mod pasional. Si, asteapta ca dragostea lui sa fie impartasita de iubita lui – adica de cea iubita de el – in modul traditional. Definitiv. Sa-i fie sotie. Dar, destinul nu-l ajuta. Ea se casatoreste cu altcineva, pentru ca brusc nu mai era vrajita de el ca in tineretea foarte tanara. Dupa cincizeci de ani, noua luni si patru zile, el are sansa iubirii, dupa ce frumoasa Fermina Daza, la 72 de ani, ramane vaduva. Va vine sa credeti asa ceva? "Poate o iubire veche de peste o jumatate de secol sa ramana nerasplatita?”, este intrebarea cu care se incheie prezentarea cartii de pe coperta a doua.''