Un concediu de doua saptamani: la mare si la munte.
Un concediu ce mi-a facut viata mai frumoasa, prinsa undeva intre valuri si pescarusi, munti si poduri.
Poze am . Dar imi leg amintirile de cuvinte.
Ma intrebam bunaoara daca pot deveni ''omul muntelui''. Daca as avea o casuta mica si cocheta, catarata la poalele muntilor, cu o mica gradinita de fllori si legume- as fi in stare sa ma dedic complet acesteia? Sa divortez de ''omul de la oras'' si sa ma incheg cu linistea muntelui?
Imi vor lipsi oare teatrele Bucurestiului? Imi vor lipsi oare, masinile zgomotoase, oamenii alerti si cafenelele aglomerate? Strazile fara pasarele si universitatile pline ochi de tineri frumosi?
Imi voi putea desena viata doar din peisaje minunate, din mirosul fumului de lemn ars,al cocosului ''buna-dimineata'' si al norilor ce acopera crestele? Voi putea oare, la infinit, sa ma ascund sub un brad secular, pe o patura la radacinile acestuia si sa privesc printre crengi, ciocanitorile? Ori sa urc strazile aplecate de atatia oameni vrednici, cu busuioc in mana, rosii si castraveti?
Oare noi suntem ceea ce traim?
Oare suntem noi, capabili, sa ne refacem viata, printr-o alta viata?
No comments:
Post a Comment