Banca de viata

Si viata se satura de noi. De mine, in special. E un schimb reciproc de ''cadouri''fara lacrimi de fericire- ci de neputinta. S-a maniat viata asta pe mine,pentru ca stia ca n-o mai suport. Stia ca nu-i mai suport zgomotul, vuietul, strigatul si m-a lovit: boala, depresie, mahnire.
 Dar ''hai, capul sus'' ,'' nu-ti permite luxul de a-ti plange de mila''. Cei ce-si plang de mila sunt oameni slabi, nu? Pe dracu, am spus eu: sunt oameni sensibili cu credintele facute zob.
  Bancile poarta povesti dar nimeni nu le asculta. Pana si o banca, atat de trecuta cu  vederea de oameni, iti poate asculta povestea, iti poate spune mai apoi povestile vietii si iti poate tine de cald si de ''prieten'' cu multe alte povesti.
 Pentru ca bancile au fost construite cu un scop: sa nu putrezeasca niciodata. Sa pastreze ceea ce altii, cu timpul, vor uita: amintirile.